Educația non-formală ca instrument de promovare a rezilienței și a activismului climatic în rândul tinerilor din orașele mic urbane în declin.

Învățarea are loc atât în interiorul, cât și în afara educației formale. Oamenii nu învață doar ceea ce li se predă (chiar și atunci când se află într-un cadru educațional formal). Învățăm la fel de mult de la structurile și procesele sociale (sau mai mult) decât din conținutul unui curriculum.

Învățarea este un proces social și relațional care este modelat de contextul social în care are loc – deci importanța recunoașterii studenților și a elevilor ca participanți activi la acest proces este esențială.

Ar fi eficient să ne îndepărtăm de o viziune a educației ca un rit de trecere care implică dobândirea de cunoștințe și calificări suficiente pentru a trece la statutul de adult. Scopul educației nu ar trebui să fie acela de a încărca un corp de cunoștințe, ci de a dezvolta capacități: cele de bază, de alfabetizare și calcul, precum și capacitatea de a acționa responsabil față de ceilalți, de a lua inițiativă și de a lucra creativ și colaborativ. Cea mai importantă capacitate și cea pe care educația tradițională nu o prea ia în considerare este capacitatea și dorința de a continua învățarea. Prea multă școlarizare fără colaborare și doar concentrată pe competiție, scade dorința de a învăța. Școlile și universitățile ar trebui să devină mai mult niște centre de învățare, în cadrul comunității, capabile să se extindă în comunitate. Mai multă învățare trebuie făcută acasă, în birouri și grădini, în contextele în care cunoștințele sunt desfășurate pentru a rezolva probleme și pentru a adăuga valoare vieții oamenilor.

Educația non-formală, în sensul cunoscut de cei care o practică în special în cadrul programelor europene de schimb de bune practici (Erasmus+, Corpul European de Solidaritate, Programele de educație și tineret ale Consiliului Europei), contribuie la crearea contextelor de învățare în care cei care participă sunt implicați activ în tot acest demers.

Prin metodele de educație non-formală se încurajează dezvoltarea personală, gândirea critică și analitică, participarea, exprimarea opiniei şi dezbaterea prin crearea unui spaţiu de discuţie în cadrul comunităţii.

La fel ca educația formală, educația non-formală ar trebui să fie accesibilă tuturor, să fie gratuită și adresată tuturor categoriilor de vârstă.

Metodele de educație non-formală sunt folosite pentru promovarea diversităţii şi demnităţii umane şi încurajarea dialogului între oameni.

Există metode de educație non-formală care tratează teme şi probleme sociale din cele mai diverse (discriminare, violenţă, dependenţă, cetăţenie activă). Ca obiective de învățare aceste metode : stimulează creativitatea, dezvoltă gândirea laterală, contribuie la dezvoltarea personală şi stimulează creşterea încrederii în sine. Utilizând aceste metode se pot dezvolta abilităţi de viaţă precum lucrul în echipă, tehnici de negociere, luarea de decizii rapide în situaţii neprevăzute, empatie, creşterea spontaneităţii care contribuie la o relaţionare mai uşoară cu semenii. Nu în ultimul rând aceste metode îndeamnă la acţiune, arătându-le participanţilor că schimbarea este posibilă, atunci când există implicare. Participanţii dezvoltă abilităţi de cooperare şi de coordonare în efortul de a transmite publicului mesajul dorit. Sunt metode care pot fi folosite ca instrumente educaţionale în dezvoltarea vorbirii, dar şi ca metode pentru a ajuta tineriii să se exprime în cadrul grupului, să vorbească despre probleme serioase şi incomode, permiţându-le să creeze, să exploreze şi să experimenteze. Transferul textului în limbaj vizual îi ajută să depăşească graniţele vorbirii, să înţeleagă şi să stăpânească un alt tip de comunicare, dezvoltând un mod complex de a gândi şi observa realitatea. Acest tip de activități îi atrag pe tineri şi îi încurajează să participe activ, aceştia fiind mai dispuși să învețe atunci când se distrează.

Sunt instrumente specifice educației non-formale care le permit participanților să descopere comunitatea în care trăiesc, să identifice problemele pe care le întâmpină în cadrul acesteia şi să prezinte celorlalţi viziunea lor despre comunitate. Metodele de educație non-formală sunt flexibile şi pot fi adaptate pentru diverse situaţii (evaluarea nevoilor comunităţii, realizarea unei hărţi a problemelor, evaluarea unor programe publice etc.), grupuri sau domenii (mediu, sănătate, educaţie etc.). Sunt metode care îndeamnă la participarea publică la viața comunității, la acţiune pentru schimbări pozitive și advocacy.

Metodele de educație non-formală propun crearea unui spaţiu deschis de lucru, stimulează creativitatea, motivaţia şi pasiunea persoanelor participante de a planifica şi acţiona, de a învăţa şi a face, de a găsi şi prezenta rezultate eficiente referitoare la problemele comune care îi afectează. Sunt metode care încurajează dialogul activ, schimbul de informaţii şi identificarea creativă de soluţii.

În cadrul activităților specifice educației non-formale se scoate în evidenţă inteligenţa colectivă a unui grup, crescând capacitatea acestuia de a găsi soluţii concrete şi eficiente ce răspund la scopuri comune. Atmosfera relaxată stimulează creativitatea şi gândirea laterală, precum şi implicarea în dialog a tuturor participanţilor. Metodele ajută la dezvoltarea abilităţii de argumentare şi de identificare a soluţiilor de compromis.

Metodele de educație non-formală dezvoltă empatia şi în acelaşi timp abilitatea de a recunoaşte şi înţelege propriile sentimente, emoţii, păreri, motivaţii, precum şi efectele acestora asupra celorlalţi. Sunt metode care dezvoltă abilităţile de comunicare şi relaţionare cu ceilalţi şi încurajează atitudinile deschise, non-dicriminatorii şi dialogul intercultural prin faptul că valorifică diferenţele şi particularităţile oamenilor. Metodele non-formale încurajează participanții să îşi exploreze expresivitatea, dezvoltă capacitatea acestora de a-şi comunica gândurile și sentimentele într-un mod articulat, de a asculta activ, de a se concentra, de a recepta şi reacţiona la situaţii noi, în acelaşi timp reflectând asupra propriilor experienţe.

Educația non-formală acoperă toate programele și procesele planificate și structurate de educație individuală și socială destinate tinerilor. Educația non-formală vizează îmbunătățirea unui set de abilități și competențe, în afara curriculum-ului educațional formal. Educația non-formală este ceea ce se întâmplă în locuri precum organizațiile de tineret, cluburile sportive, grupurile și asociațiile de teatru, locuri unde tinerii întreprind proiecte comune,se joacă, discută,fac muzică sau teatru. Validarea realizărilor educației non-formale este în general mai dificilă, chiar dacă recunoașterea socială este în creștere. Educația non-formală ar trebui să fie, de asemenea:

• Voluntară, bazată pe implicarea atât a individului, cât şi a grupului, stimulează formarea relaţiilor interumane
• Se desfăşoară în contexte variate şi presupune un cadru de învăţare, o structură şi un conţinut flexibil
• Participativă şi centrată pe cel care învaţă
• Urmăreşte anumite obiective educaţionale, dar este centrată în special pe formarea abilităţilor pentru/de viaţă şi pregătirea pentru cetăţenia activă
• Conţinutul şi obiectivele urmărite sunt prevăzute în documente special elaborate ce prezintă o mare flexibilitate, diferenţiandu-se în funcţie de vârstă, sex, categorii socioprofesionale, interesul participanţilor, aptitudinile şi înclinaţiile acestora.
• Holistică şi orientată spre proces, bazată mai mult pe experienţă şi acţiune, având ca punct de plecare nevoile participanţilor
• Valorifică la maximum experienţa, autoritatea fiind aleasă nu impusă
• Evaluarea activităţilor desfăşurate în cadrul educaţiei nonformale este facultativă, neformalizată, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale.
• Coordonatorii de educaţie nonformala (lucratorii de tineret) îşi joacă mai discret rolurile: sunt animatori, moderatori, facilitatori, coach, mentori etc. Lucratorului  de tineret i se solicită mai multă flexibilitate şi entuziasm, adaptabilitate şi rapiditate în adoptarea variatelor stiluri de conducere a activităţii, în funcţie de nevoile şi cerinţele participantilor la activitati.

În condiţiile extinderii cererilor de pregătire profesională prin diferite forme de instruire nonformală, există şi situaţii în care acestea sunt finalizate prin certificate sau diplome de absolvire. Aceste diferite forme de educație – formală, non-formală și informală – sunt complementare și se consolidează reciproc în cadrul mai larg al învățării pe tot parcursul vieții.

Avantaje ale educatiei non-formale :

• Este centrată pe cel ce învaţă, pe procesul de învăţare, nu pe cel de predare solicitând în mod diferenţiat participanţii;
• Nu se bazeaza pe predare, ci răspunde adecvat necesităţilor concrete de acţiune
• Dispune de teme flexibille şi variate, propunându-le participanţilor activităţi diverse şi atractive, în funcţie de interesele acestora, de aptitudinile speciale şi de aspiraţiile lor;
• Contribuie la lărgirea şi îmbogăţirea culturii generale şi de specialitate a participanţilor, facilitand interculturalitatea, toleranta, sprijinirea categoriilor defavorizate si ofera posibilitatea exersarii si descoperirii diverselor capacităţii si talente
• Creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber, într-un mod plăcut, urmărind destinderea şi refacerea echilibrului psiho-fizic;
• Asigură o rapidă actualizare a informaţiilor din diferite domenii, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă şi pregătirii lor profesionale, punând accentul pe aplicabilitatea imediată a cunoştinţelor;
• Antrenează noile tehnologii comunicaţionale, ţinând cont de progresul tehnicoştiinţific, valorificând oportunităţile oferite de internet, televiziune, calculator etc.;
• Este nestresantă, oferind activităţi plăcute şi scutite de evaluări riguroase, în favoarea strategiilor de apreciere formativă, stimulativă, continuă;
• Răspunde cerinţelor şi necesităţilor educaţiei permanente
• Creează atitudini si activează persoanele implicate, astfel încât acestea devin capabile și motivate să desfășoare diverse activităti si proiecte, dezvoltându-se astfel leaderi si cetățeni activi
• Oferă posibilitatea autocunoașterii și intercunoașterii participanților, creând experiente de dezvoltare personală si profesională valoroase
• Oferă experiente concrete de constientizare si exersare a cetateniei europene
• Educația non-formală oferă posibilitatea exersării unor metode de planificare si implementare a unor proiecte/activități, favorizând astfel implicarea ulterioară a tinerilor în implementarea politicilor de tineret sau comunitare din zona/tara din care provin etc.

O metodă pe care am folosit-o în toate cele 13 orașe partenere ale proiectului “Orașe reziliente” este Harta Simțurilor

“Harta simțurilor” reprezintă o modalitate de colectare a caracteristicilor pozitive ale orașului, ale comunității prin folosirea simțurilor umane. Se face astfel apel la înțelegerea orașului din alte unghiuri, la empatizarea cu spațiul natural, social și fizic care ne înconjoară.  

Derulare :

1. Activitatea se introduce ca o invitație de explorare a ceea ce simțim în oraș și ne aduce bucurie, plăcere. Chiar dacă tendița ar putea fi aceea de a identifica prima dată aspectele negative din oraș, încurajăm grupul să se concentreze pe cele pozitive. Astfel, se construiește treptat viziunea unui oraș cu resurse care ne poate susține, care ne ajută să fim rezilienți. 
2. Pentru a ghida grupul mai aproape de înțelegerea și profunzimea orașului, se menționează că la fiecare simț, pe lângă enumerarea acelor elemente fizice și concrete precum : clădiri, mașini, mâncare, să le identifice și pe acelea în raport cu natura, cu relațiile sociale și umane, cu experiențele inedite de zi cu zi : apusul soarelui, mirosul imediat după ploaie etc.
3. Întrucât se dorește a avea posibilitatea de a accesa aceste resurse identificate prin simțuri, se reamintește  ca în dreptul fiecărui element să se specifice locația unde acesta se poate găsi (ex : gustul de pâine caldă de la brutăria din colț etc)
4. Următorul pas este acela de a împărți grupul în 5 mai mici pentru a reprezenta fiecare câte un simț. Ulterior, pe principiul mișcării de carusel, după 5-7 min acordate primei runde în care s-au identificat elemente pentru primul simț, fiecare grup trece la următorul pentru a aduce completări primei runde. Se continuă astfel până când grupurile ajung la simțul inițial. 

1. După finalizarea celor 5 runde, fiecare grup prezintă în plen de pe foaia de flipchart ceea ce s-a colectat din partea tuturor pentru simțul respectiv. 

(se recomandă ca în paralel echipa care facilitează să scrie într-un loc vizibil principale caracteristici de la fiecare  simț pentru discuția următoare cu grupul).

1. Care sunt primele observații și impresii pe care le aveți atunci când vă uitați la această hartă a simțurilor ?
2. Cum ați descrie orașul vostru în funcție de aceste elemente identificate? Cum credeți că ar putea fi văzut de oameni din alte părți?

(pentru trecerea către o înțelegere mai aplicată a conceptului de reziliență, se face referire la perioada de pandemie COVID-19)

1. După cum bine știți, la nivel global omenirea s-a confruntat cu pandemia de COVID-19. Cum a fost pentru voi această perioadă, aici? Cum ați descrie-o într-un cuvânt ?

1. Dacă ar fi să ne întoarcem la harta noastră, care au fost acele lucruri care ne-au ajutat să depășim momentele dificile din pandemie ? Cum  credeți că ar fi fost să locuiți într-un oraș mai mare? Ce v-a ajutat efectiv în acest oraș ?
2. Revenind la termenul de reziliență și la criza de pandemie pe care am trăit-o, ce înțelegeți prin reziliență ? De ce avem nevoie să fim rezilienți ?
3. Pentru un grup aflat la început în activități extra școlare care presupun analiză și implicare activă, fără experiență anterioară în a lucra în echipă într-un mod autonom, se recomandă ca exercițiul de explorare a orașului să se realizeze sub forma unei discuții facilitate prin luarea fiecărui simț în parte și colectarea de elemente de la grupul mare. În cazul în care se află mai mulți facilitatori în echipă, se pot face grupe mai mici astfel încât să se fructifice mai mult contribuția tinerilor. 

De asemenea, această recomandare se aplică și în cazul în care locația are spațiul limitat, cu mese și scaune care nu se pot reorganiza sau nu este mai mult de jumătate de oră la dispoziție pentru această activitate.

III. Indiferent de nivelul grupului pe tematici, o altă abordare a acestei metode este prin folosirea mai multor materiale vizuale care să stimuleze și să susțină mai mult implicarea tinerilor. În funcție de condițiile existente, se pot printa hărți locale, ale orașelor de tip A3 în cadrul cărora să se localizeze resursele identificate care oferă reziliență prin intermediul unor pin-uri, post-uri. De asemenea, se poate proiecta harta localității sau a orașului prin Google Earth sau Maps astfel încât să existe posibilitatea de a interacționa și lucra mai mult cu aceasta. 

Există tendința de a identifica mai întâi aspecte negative ale orașului, astfel că este necesar să se reamintească în mod constant de exercițiul de a se concentra pe cele pozitive.

O altă metodă folosită în cadrul proiectului « Orașe reziliente » este Sociometria

Se vor citi cu voce tare diferite afirmații. Se va indica locul unde participanții se pot poziționa (așeza) în funcție de opțiunile lor. 

Opțiunile pot fi diferite și vor fi indicate în funcție de fiecare afirmație în parte.

Se va indica de fiecare dată locul unde se pot plasa participanții în funcție de afirmațiile prezentate. 

Se citesc afirmațiile una câte una, încurajând participanții să vină cu comentarii.

După ce participanții și-au ales locul unde sunt poziționați, se vor încuraja discuții scurte: De ce ești sunteți așezați acolo? Credeți că există o variantă mai bună decât cealaltă? Ce părere aveți de cei aflați în celelalte părți ? 

Exemple afirmatii pentru sociometrie: 

Cei nascuți primăvara,vara,toamna, iarna

/Cine are frati/surori/ Cine este vegetarian, cine nu manânca oaie,porc,vită/Cine se trezește înainte de ora 8 in fiecare zi/Cine are animale acasă/Cine bea cafea, ceai, apa, suc/

Cine se uită la telenovele, la filme de acțiune, la filme de groază, la comedii, la documentare/ Cui ii place politica/

Petrec mai mult de 2 ore pe zi afară/

Cunosc numele tuturor vecinilor mei; /Cine ascultă rock, manele, populară, pop, latino, hip-hop/ 

Cine stie rețete de mancare sofisticate, rețete fără carne/

Cine urmarește știrile la TV sau la radio zi de zi/Cine a vizitat alte orașe din Ro/Cine a facut o faptă bună in ultima lună/

Cine a învătat ceva nou ăn ultima lună/ Cine are un talent/

Cine știe să meargă pe bicicletă/Cine crede in zodii/

 Cine a participat la întâlniri, evenimente cu mai mult de 100 de persoane/ Cine (nu) are FB, Insta, Tik Tok Cine a auzit de schimbări climatice? Cine a auzit de “reziliență”? Cine bea cafea, ceai?

Cine știe de unde vine cafeaua, ceaiul pe care îl bem?  Cei născuți primavara, vara, toamna, iarna?

Cine știe de ce anotimpurile s-au decalat și s-au amestecat?

 Cine are frați, surori?/Cine știe sensul expresiei “codrul e frate cu românul”?

 Cine are animale acasă?/Cine este vegetarian?

 Cine știe să meargă pe bicicletă? Cine crede că e nevoie de piste pentru biciclete în tot orașul?  

 Cui îi plac știrile, să se informeze? Cine crede că avem nevoie de știri și informații de calitate privind schimbările climatice? Cine știe cine este Greta Thunberg? Cine cunoaște tineri activiști ecologiști români? 

 Cine a făcut o faptă bună în ultima lună?/E bună pentru oameni sau pentru mediu?

Educația nonformală oferă o abordare valoroasă a învățării, oferind modele, filozofii și tehnici care:

• să implice participanții în mod activ în identificarea nevoilor și găsirea de soluții;
• promovează învățarea practică, flexibilă și bazată pe nevoi reale;
• concentrarea pe îmbunătățirea vieții individului și/sau comunității;
• încurajează participanții să evalueze, să exerseze și să reflecte asupra învățării lor.

Patru caracteristici au fost asociate cu educația non-formală:

• Relevanța pentru nevoile grupurilor defavorizate
• Preocuparea pentru anumite categorii de persoane
• Un accent pe scopuri clar definite
• Flexibilitate în organizare și metode

În multe țări din nord, noțiunea de educație non-formală nu este comună în dezbaterile de politică internă – alternativele preferate fiind educația comunitară și învățarea comunitară, educația informală și pedagogia socială.

Spațiile educației non-formale (centre de agrement, biblioteci media, cluburi sportive, centre sociale) pot fi locuri educaționale. Sunt un prilej de a descoperi activități, practici, metode de lucru educaționale la care nici școala, nici familia nu dau acces și nu au cadrul necesar pentru a le crea. Ele permit dezvoltarea unor forme de inteligență pe care școala nu le solicită, însă societatea cu siguranță are nevoie de ele.

Aceste spații de educație non-formală sunt oportunități de intâlniri între semeni, atât de importante pentru copii și atât de semnificative pentru preadolescenti și adolescenți, dar în spații protejate. În cele din urmă, aceste spații le oferă tinerilor posibilitatea de a discuta cu adulți care au o atitudine binevoitoare, care nu sunt nici părinți, nici profesori. În cadrul acestor intâlniri și discuții nu sunt căutate performanțele academice.

Având în vedere măsura în care noțiunile de învățare pe tot parcursul vieții și ideile asociate precum educația non-formală și informală, învățarea experiențială și transformativă au câștigat teren în ultimii ani,se va pune accent din ce în ce mai mult pe complementaritatea și punctele de întâlnire ale diferitelor teorii ale învățării. Se fac multe analize a diferitelor programe de educație (formale sau non-formale) în ceea ce privește scopurile, calendarul, sistemele de livrare a conținutului și controlul, evaluarea și metodele pentru a spori implicarea și curiozitatea participanților, fie ei tineri sau adulți. Educația non-formală oferă un cadru util pentru discuții cu privire la rolul diferitelor părți interesate într-un proces de învățare pe tot parcursul vieții: studenți, părinți, profesori, formatori, experți, comunități, antreprenori, factori de decizie. Metode educaționale non-formale precum Biblioteca Vie, Teatrul Forum, Tehnologia OST/Open Space, World Coffee, Flash mob, Voce foto, Teatru de umbre încep să fie prezente atât în contexte formale cât și în contexte non-formale de învățare.